Lucrăm la proiecte de fotografie pe termen lung și le încheiem cu expoziții, albume și tipărituri experimentale.

  • oferim granturi de fotografie
  • am lansat prima colecție tipărită de fotografie documentară din România 
  • creștem o arhivă digitală.

 

Cofondatori CdFD (2016)

Ioana Cîrlig, coordonator proiecte

Petruț Călinescu, coordonator proiecte

Ioana Călinescu, comunicare

+

Radu Manelici, design

Horia Petrașcu, website editor

Aura Petrașcu, social media

Dani Ivan, programare

Anca Bărbulescu, traducere

 

 

Am oferit primele granturi exclusiv pentru proiecte de fotografie documentară si am lansat în decembrie 2018 colecția de albume CdFD cu un design realizat de Radu Manelici, cu materiale noi de: Lucian Bran- Săgeată, floare, foc; Petruț Călinescu- Dealul cu Facebook; Cosmin Bumbuț- Copiii lui Natural; Bogdan Croitoru – Delta dintre betoane; Ioana Cîrlig- Nothing to Fear; Nicu Ilfoveanu- Când ne-am fotografiat. (2017-2018, cofinanțat AFCN).

Expoziția ” Inventar”, 2019; o vizitatoare privește fotografia lui Alex Tomazatos. Foto: Horia Patrașcu

Expoziții anuale CdFD:

  • REALITĂȚI POSIBILE (martie 2020, Rezidența BRD SCENA9) – expoziție de grup cu cinci proiecte de fotografie despre societatea românească contemporană, conturate în jurul conceptului de proiecție personală versus realitatea de pe teren.Plus un proiect coordonat de Ioana Cîrlig prin programul de internship CdFD, realizat de Maria Guțu, Republica Moldova, o fotografă aflată la începutul carierei, care a fost selectată în 2019 de Maison Photo pentru 30 female photographers under 30.
  • Deschis pentru INVENTAR (dec.2018-ian.2019, Rezidența BRD SCENA9). Am făcut stocul de fotografie documentară pe anul 2018: 10 fotografi, 13 proiecte noi, 7 tipărituri într-o colecție de cărți de fotografie documentară și un scurtmetraj documentar.
  • DOI ANI de ZÂNE (expoziție foto Ioana Cârlig & Marin Raica) + lansare ziar experimental PeriferiaB (februarie 2018, Apollo111, Palatul Universul).
  • Expoziție de grup în spațiul alternativ Amzei Market Makers (2016) cu proiectele realizate de Michele Bressan și Bogdan Gîrbovan, Andrei Nacu, Cosmin Bumbuț, Ciprian Hord, Dani Gherca, Alex Tomazatos, Ioana Cîrlig și Marin Raica, Petruț Călinescu.
 
Lansare „Zâne” și „PeriferiaB”, Apollo 111, 2018

Finanțăm proiecte de grup:

HOME IS WHERE, proiect realizat de Annemarie Bala, Ioana Cârlig, Daniela Groza, RoxiPop, în jurul ideii de familie în societatea românească. (2018, cofinanțat AFCN)

REALITĂȚI POSIBILE, proiect relizat de Mihai Șovăială, Bogdan Tutuneanu, Ioana Cîrlig și Petruț Călinescu – documentează fiecare câte o poveste pornind de la conceptul de plan vs realitate în societatea românească, iar Maria Guțu lucrează la o poveste de tip road trip în Republica Moldova.  (2019, cofinanțat AFCN)


Proiecte în derulare:

DRUMUL LĂUTARILOR, Ioana Cîrlig – O documentare vizuală, jurnalistică și etnomuzicologică a vieții și muzicii femeilor și copiilor din comunitățile de lăutari din România. (2020, cofinanțat de AFCN)

5 UNDER 30 – Program de burse și mentorat pentru cinci tineri fotografi aflați la debut. (2020, cofinanțat de AFCN)

DACII ȘI ROMÂNII – Petruț Călinescu explorează vizual reinterpretările contemporane ale mitului fondator ce stă la baza nașterii poporului român. (proiect foto-video, cofinanțat în 2018-2019 de AFCN)

MAREA NEAGRĂ, Petruț Călinescu – Început în 2010, proiectul este încă în lucru și a fost finanțat și cofinanțat de-a lungul timpului de German Marshall Fund și AFCN. După finalizarea documentării, proiectul va fi publicat într-un album de fotografie. Expoziții “Marea Neagră” au avut loc până acum în Brazilia, Praga, Istanbul, Polonia, România. Proiectul a fost publicat sub formă de interviu cu Petruț Călinescu în New York Times.

10 ANI PE CANAPEA, Petruț Călinescu. Dintre europeni, românii petrec cel mai mult timp în fața televizorului: o medie de 330 de minute pe zi, față de cea europeană de 220 de minute. Pe plan internațional, suntem depășiți, la limită, doar de Arabia Saudită și Filipine. Adunat, un român adult și-a petrecut deja în fața televizorului 10 ani din viață. (scurtmetraj documentar, cofinanțat în 2018-2019 de AFCN)


Tipărituri experimentale

PeriferiaB (Petruț Călinescu) – Un proiect despre viața la margine de București, un recensământ vizual de la periferia capitalei încheiat cu lansarea ziarului periferiei – un print experiment tipărit într-o singură ediție (36 de pagini, 500 de exemplare) distribuit gratuit. Design realizat de Radu Manelici, finalistă la concursul Cele Mai Frumoase Cărți din România în 2018 (2018)

Când se lasă seara peste România (Petruț Călinescu) – album de fotografie realizat în parteneriat cu Asociația Recolamp, ce ilustrează viața cotidiană a României după apusul soarelui. Design realizat de Radu Manelici, finalistă la concursul Cele Mai Frumoase Cărți din România în 2018

Expoziție de grup CdFD la Amzei Market Makers,2016.
Expozitia „Inventar”, 2019, Rezidența Scena9 BRD, foto: Horia Petrașcu

Proiecte anterioare

POST-INDUSTRIAL STORIES (album foto), proiect realizat de Ioana Cîrlig și Marin Raica, cofinanțat de AFCN în 2013, a câștigat în 2014 locul 2 la concursul Lensculture Exposure Awards, locul 1 la categoria Portrait la Balkan Photo Awards în 2016; a fost printre proiectele finaliste la Kuala Lumpur Photoawards 2016 și Fotofilmic travelling exhibition 2015. Post-Industrial Stories a fost prezentat între 2012 și 2019 la Veneția, Paris (Festivalul Circulations 2019, Festivalul La Quatrieme Image 2017), Londra (Photo London), Kuala Lumpur, Haga, Amsterdam, Berlin, New York, Tokyo, Vancouver. Materiale, incluzând interviuri și diferite selecții de lucrări din proiect, au fost prezentate în Der Spiegel, Inge Morath Magazine, L’Oeil de la Photographie, Feature Shoot, Lensculture, Internazionale, It’s Nice That etc. În 2019 a câștigat Fujifilm Award.

MÂNDRIE ȘI BETON (album foto & site dedicat), proiect realizat de Petruț Călinescu și Ioana Călinescu, cofinanțat de AFCN -a fost expus pe în Berlin, Londra, Sarajevo, Belgrad, Viena, Kaunas /Lituania, iar scurt metrajul a făcut parte din câteva festivaluri de profil (Lisabona, Budapesta, Viena etc). Website-ul bilingv a generat și încă mai genereza trafic în diverse țări, iar în martie 2018, am fost invitați în cadrul unui spectacol numit „Live Magazine” să prezentăm Mândrie și Beton (încheiat în 2012, cu sprijinul AFCN) în fața unui public de 1500 de persoane, la Casino de Paris.


Din expozitia „Zâne”, proiect de Ioana Cîrlig, Foto: Horia Petrașcu

 

Premii internaționale

  • Petruț Călinescu a câștigat locul 1, categoria “Photo Stories” la Balkan Photo Awards 2018.
  • Ioana Cîrlig a câștigat locul 1 la categoria “Portret”  la Balkan Photo Awards 2016, și locul 2, Lensculture Exposure Awards 2014.

Internațional / Sezonul România-Franța 2019

Fotografa Ioana Cîrlig (cofondator CdFD) a fost invitată la Paris în 2019 să expună în cadrul Festivalului de fotografie europeană tânără „Circulation(s)”, la centrul cultural Centquatre, în secțiunea „Focus Romania”, gândită în parteneriat cu Sezonul România-Franța 2019. În urma participării la festival, Ioana Cîrlig a câștigat Fujifilm Award și va avea o expoziție personală la Fisheye Gallery din Paris în 2020, precum și un articol de portofoliu în celebra revistă de fotografie Fisheye Magazine.

Fotograful Petruț Călinescu (cofondator CdFD) a fost invitat în cadrul sezonului România Franța să expună la Strasbourg, în Galeria La Chambre alături de Leslie Moquin, un tânăr fotograf francez.