La sfârșitul lui 2016 am început să explorez spațiul apropiat mie. La un kilometru de casă se află un sat, înființat in secolulul 19 de un grup de polonezi în frunte cu Michał Wojewódzki. Denumirea satului s-a schimbat în timp de la Dușmanii Mici, la Elizavetovca, iar din 1911 satul e cunoscut ca Stârcea. Se află în raionul Glodeni, în zona de nord a Republicii Moldova.Aici m-am împrietenit cu un grup de copii, care au început să-mi prezinte satul, de la casele părăsite, pline de praf, cu icoane pe jos, la biserica satului, care e considerată atracție turistică, fiind și singura clădire publică din sat.

Ce m-a impresionat mai mult a fost lacul, izolat de restul satului, care pe acel timp era totalmente acoperit cu gheață groasă , numai bună de patinat. Pe lângă lac se află un peisaj demn de romanele lui Kerouac, o cabină albastră mică, fost magazin alimentar ce servește drept casă și o gospodărie, cu câini, vite și multe obiecte neidentificate, un haos încadrat armonios în natură.

Aici i-am cunoscut pe Victor și Gheorghe, Victor- pescar, Gheorghe- fermier. Am fost la plimbare cu câinii împreună , la tăiat lemne, și le-am ascultat poveștile despre pescuitul pe gheață. Gheorghe are 25 de ani și locuiește acolo. A venit să lucreze în Stârcea cu câțiva ani în urmă, pe când ferma avea un alt proprietar. Planul era să stea un an-doi, apoi să plece la lucru în Rusia. Dar a rămas.

Printre vizitatorii rari ai lacului se numară și pescarii care fac naveta la 2-3 zile. Puțin populat, pe timp de iarnă, lacul e un spațiu în care te dizolvi, și dispari după propria dorință.