5 povești din România, Transnistria și Republica Moldova

Găgăuzii din Câmpia Bugeacului și strada principală care poartă încă numele lui Lenin; amintiri din copilăria în Transnistria; visul american de la Deveselu; Paul nebunul de la poalele Ceahlăului și rămășițele unui timp al gândirii magice; spiritul tinereții, al vulnerabilității și al stângăciei într-o societate în care adolescența are o reputație rea.

Tulu-Kuu – Gagauzlar

Mihail Călărașan [n.1993, Rîbnița, Transnistria] și-a propus să documenteze comunitatea găgăuză din Republica Moldova.

„Găgăuzii sunt un grup etnic foarte puțin numeros (120 000 în Republica Moldova și 25 000 în Ucraina). Cei mai mulți dintre ei trăiesc în Câmpia Bugeacului, Moldova de Sud. Aici, în cel mai îndepărtat loc de marile orașe, în Etulia (Tulu-Kuu), strada principală încă poartă numele lui Lenin. Găgăuzii din Etulia, ca mai toți locuitorii țării, practică agricultura de subzistență și periodic își suplimentează veniturile muncind în străinătate”.

„Я приду когда-нибудь туда, никуда” în traducere „Mă voi întoarce odată, acolo, nicăieri”

Andriana Oborocean [n.1995, Bender (Tighina), Republica Moldova] după o viață nomadă care a purtat-o prin Republica Moldova, România, Italia, Spania, Anglia, și-a propus să se întoarcă o perioadă și să exploreze orășelul din Transnistria în care s-a născut. Restricțiile provocate de pandemie au blocat complet teritoriul separatist.

“De când a început pandemia, între 1 -10 mai 2021 a fost singura fereastră de timp în care transnistrenii au lăsat circulația liberă pentru moldoveni.  Reîntoarcerea în Transnistria a fost spontană, intensă și de scurtă durată din păcate. A fost emoționant să găsesc Benderul la fel cum mi-l aminteam din copilărie. Acum părea doar mult mai mic și abandonat. Am interacționat mai mult cu locuri decât cu oameni. M-a întristat să văd asta când am primit filmul de la developat, însă am înțeles mai apoi că a fost o reîntâlnire intimă între mine și locul în care am copilărit.”

Deveselu

Diana Păun [n.1995, Slatina, România] a documentat satul Deveselu, unde s-a decis construirea scutului Anti-Rachetă și atmosfera din această mică localitate care trăiește Visul American la ea acasă.

„Prima dată când am auzit ceva despre Deveselu se întâmpla prin 2011-2012. Se zvonea că o să se construiască un scut anti-rachetă lângă Caracal, un zvon care ne îngrijora și pe noi, cei din Slatina. Nu știam cum funcționează un astfel de scut și nici dacă o să fim în siguranță sau nu. Ne consolam cu ideea că nu e chiar așa aproape de noi.

Luni, 20 iunie 2020 am ajuns pentru prima dată la Deveselu. Mă așteptam să mă întâmpine spiritul american încă de la primul pas, dar lucrurile nu erau așa cum îmi imaginam. Am descoperit că localnicii nu interacționează prea mult cu soldații americani, mai ales în perioada pandemiei, când aceștia nu mai aveau voie să părăsească baza.

M-am bucurat să descopăr o localitate cu un aer texan, oameni primitori și vorbăreți. Mulți dintre ei și-au găsit un loc de muncă în baza militară, alții sufletul pereche, iar școala din sat a fost modernizată cu ajutorul Ambasadei Americane. Cu toate astea, am simțit o doză de precauție când în discuție aminteam de vecinii americani.”

P.S.

Majoritatea localnicilor m-au rugat prietenește, să nu îi fac de râs la București.

„[…] Au mai venit de la presă, să ne întrebe una, alta, și după, ne-am trezit că au scris despre noi.

La Deveselu au venit americanii, dar oltenii tot cu WC-ul în fundul curții”.

Gândire magică. Paul Nebunu

Tudor Platon [n.1991, Piatra Neamț, România] continuă un proiect mai amplu intitulat „Satul magic” cu o serie de portete ale unor personaje care, prin felul de a fi și de a trăi, reprezintă rămășite ale unui timp trecut, un timp al superstițiilor și al obiceiurilor păgâne.

„Am copilărit și am crescut la bunici, în satul Ceahlău de la poalele Muntelui Ceahlău – loc încărcat de mituri și legende (mitul etnogenezei românilor, legenda Pietrei Dracului și altele care încep cu se spune că). Multe astfel de povești le prindeam din zbor în timp ce băteam râpele satului la deal și la vale.

Paul și cu mine am crescut pe aceeași uliță din sat și eram foarte apropiați. Când era mic, Paul a suferit un accident în urma căruia s-a ales cu un ochi de sticlă. Tot în acea perioadă și-a pierdut și tatăl. Paul a devenit o legendă a satului, un adolescent teribilist care ieșea noaptea din umbra copacilor ca să sperie trecătorii. Fetele erau îngrozite, iar bătrânele din sat încuiau porțile când îi auzeau chiuiturile.

Mulți ani mai târziu am revenit în sat și am filmat un scurtmetraj în care a apărut și Paul. La finalul filmărilor l-am întrebat cum vrea să fie trecut pe generic. După un moment de liniște mi-a spus: Paul Nebunu.

Cu o înfățișare specială și o legătură strânsă cu natura și vietățile ei, Paul aduce aminte de un faun – un protector al pădurilor, câmpurilor și, prin extensie, al întregii comunități de la poalele muntelui. Asemenea unui Caron pitoresc, el se plimbă cu luntrea între cele două maluri, cel real și cel magic.

Paul este primul personaj din proiectul Gândire magică, un proiect fotografic ce adună laolaltă personaje care prezintă ecouri ale unui timp trecut, un timp în care gândirea magică o domina pe cea științifică.”

Prima Dragoste

Elena Sirețanu [n.1996, Strășeni, Republica Moldova]. Proiectul ei fotografic explorează aspecte ale intimitatii în rândul tinerilor din Republica Moldova pentru a accentua necesitatea și importanța conversațiilor despre intimitate, iubire, și educație sexuală.

„În afara imaginilor prelucrate, perioada adolescenței nu prea e documentată în Republica Moldova, sau are o reputație rea. Printr-o serie de portrete, proiectul Young in Love explorează aspecte ale intimității în rândul tinerilor din Republica Moldova pentru a accentua necesitatea și importanța conversațiilor despre intimitate, iubire, și educație sexuală.

Faptul că am fotografiat pe timp de pandemie a adăugat încă o dimensiune proiectului. Unii tineri se află într-o perioada când nu prea știu încotro să o ia, să rămână în Moldova sau să plece peste hotare, iar pandemia le-a cam dat planurile peste cap. Pe lângă incertitudinea viitorului, să faci un proiect strâns legat de intimitate pe vreme de distanțare socială și izolare e paradoxal.

În adolescență, întotdeauna am avut impresia că sunt prea mică. Eram extrem de rușinoasă să recunosc că-mi place de cineva sau să pun întrebări părinților. Credeam, poate ca multe alte fete, că totul va veni de la sine; când o să devin mare, o să se întâmple totul. Poate de aceea am și început acest proiect. Într-un fel, îmi satisfac o curiozitate din adolescență. Voiam să știu cum își duc alții viețile intime, cum comunică și cum își manifestă afecțiunea, ca să-i pot copia. Când am plecat în Anglia la studii, auzeam mult mai multe discuții între oameni despre sex, sănătate, protecție și plăcere. Îmi aduc aminte cum ascultam conversațiile dintre prieteni realizând cât de neinformată sunt.

Lipsa discuțiilor despre intimitate, comunicare și dragoste e strâns legată cu lipsa discuțiilor despre educația sexuală la școală, în familie și în societate în Republica Moldova. E o diferență majoră între adolescența noastră și cea trăită de părinții noștri, care au crescut la sfârșitul Uniunii Sovietice. Deși s-au schimbat multe de atunci, sexul este încă un subiect tabu. În ciuda faptului că doctrina comunistă timpurie era despre egalitate sexuală și iubire liberă, în perioada târzie a regimului sexul era asociat cu promiscuitate și depravare. Lucru reflectat în faimoasa afirmație din 1986 la o emisiune TV a Ludmilei Ivanova, membră al Comitetului pentru Femei Sovietice, că Nu există sex în URSS. Știm foarte bine că sexul a existat în Uniunea Sovietică, dar asta ne spune mai mult despre idealurile puritane pe care statul încerca să le promoveze.

Acest proiect speră să reflecte ceva din spiritul tinereții, al vulnerabilității și stângăciei caracteristice perioadei de maturizare, când treci prin cele mai puternice dileme, iar sentimentele și emoțiile îți sunt mai confuze și mai agitate ca oricând. Unele din cupluri s-au despărțit deja, dar asta a făcut proiectul și mai valoros pentru mine. La început, cu toții credem că prima dragoste e pentru totdeauna.”