Deși oamenii au modificat mediul înconjurător încă din preistorie, în ultimele trei secole populația umană și exploatarea resurselor naturale au crescut exponențial, alterând ecosistemul global. Tăiem păduri și modificăm cursurile râurilor pentru a ne extinde orașele, industria sau agricultura necesare unei populații în creștere, cu nevoi tot mai diverse și complexe. În plus, rețelele globale de transport, mobilitatea populației, piețele internaționale de specii exotice sau de alimente permit introducerea și stabilirea patogenilor și a speciilor-vector în noi teritorii.
Majoritatea infecțiilor umane provin de la alte animale (zoonoze), mai ales de la speciile sălbatice. Un virus poate trece de la o gazdă obișnuită la o gazdă nouă prin noi combinații genetice, ori exploatând schimbări în comportamentul, ecologia și condițiile socio-economice ale gazdei. Uneori schimbarea gazdei poate cauza pandemii umane, precum cea provocată de HIV (de la cimpanzei) sau ”gripă spaniolă” H1N1 (de la păsări). Alte exemple de patogeni umani proveniți de la alte specii sunt Plasmodium falciparum (malarie), virusul rujeolei ori virusul SARS (Sindrom Acut Respirator Sever).
Termenul ”arbovirus” (arthropod-borne virus) nu reprezintă o categorie sistematică, ci este o denumire informală bazată pe criterii mai mult ecologice pentru virusurile care necesită un vector în ciclul de infecție. Vectorul poate fi un artropod care se hrănește cu sânge, cei mai cunoscuți fiind probabil țânțarii și căpușele. Multe arbovirusuri par a nu fi patogene pentru om sau animale. Însă ritmul în care lista speciilor crește anual nu ne permite să aflăm ce fel de risc reprezintă fiecare virus nou. În contextul schimbărilor drastice ale mediului înconjurător, diversitatea și adaptabilitatea arbovirusurilor crează un fond ideal pentru apariția unor infecții necunoscute în viitor.
În estul României se află cea mai mare parte a Deltei Dunării, una din cele mai mari, biodiverse și conservate zone umede ale Europei. Biodiversitatea acestei zone este susținută și de o diversitate mare a ecosistemelor. Labirinturi vaste de canale și gârle brăzdează peisajul deltei, legând mlaștini și lacuri de Dunăre și Marea Neagră. Localizată la jumătatea distanței dintre Ecuator și Polul Nord, delta este cunoscută mai ales pentru păsări, fiind un popas important în migrația dintre Africa și Eurasia. Păsările sălbatice sunt importante pentru sănătatea publică pentru că pot fi transportatori biologici sau mecanici ai unor arbovirusuri, fie ca specie-rezervor în care virusurile se multiplică (de exemplu, virusul West Nile), fie prin transportarea unor vectori infectați, precum căpușele atașate. Clima și diversitatea habitatelor acvatice susțin o faună abundentă de artropode, printre care și majoritatea speciilor de țânțari din România.
Echipa de arbovirologie a Institutului de Medicină Tropicală ”Bernhard Nocht” a început în 2014 un nou proiect. Scopul principal este descoperirea și caracterizarea virusurilor și ciclurilor de transmitere în partea de est a Deltei Dunării. Am crescut aici, iar delta o consider casa mea, însă înainte ca acest proiect să înceapă ajunsesem în unele din locurile explorate doar cu degetul pe hartă. Proiectul a început cu un entuziasm contagios. În teren mi-am dat seama că oricât de riguros concepeam și aplicam protocoalele, eram nevoit să improvizez. Uneori ce era pe hartă nu mai exista pe baltă. În laborator, un răspuns la o întrebare aducea uneori alte întrebări; cu cât căutam mai mult, părea că aflăm tot mai mult despre tot mai puțin. Lucrurile căpătau sens, însă necunoscutele care încă așteptau în sute de tuburi înghețate, adunate în pungi și cutiuțe, păreau că mă pot strivi dacă încerc să le dezgheț și niciodată nu vor ajunge să fie ordonate în lumină.