Posibile explicații
Încerc să fiu cât mai concis, de aceea nu voi povesti mai mult decât trebuie. În toamna lui 2008, împreună cu alți colegi de breaslă mai recenți (colaborăm la o revistă de turism) am plecat în “Țara Luanei”, munții Buzăului- locul misterelor încă neelucidate. Printre multe alte obiective trecute pe hărți sau netrecute, știute de publicul larg și neștiute, am fost și in…Pleșcoi, curios fiind să văd ce s-a întâmplat de fapt cu pietroiul căzut din cer. L-am căutat pe nea Mihai (Mihail Popescu) de la marginea Pleșcoiului, în curtea căruia căzuse meteoritul nostru și am stat circa o oră de vorbă cu el.
Omul nostru, sătean simplu, îi era frică să vorbească pe îndelete despre eveniment: ne-a povestit cum a auzit bubuitură, cum îi erau urechile puțin înfundate și cum văzuse așa ca o lumină de fulger. După ce a prins curaj s-a dus în grădină și a observat gaura făcută de meteorit. Arăta negru, scotea fum și parcă zumzăia, descrie totul omul nostru, la prima impresie. L-am întrebat dacă a văzut și altceva înainte sau după ce auzise bubuitură ce marca înfigerea în bătătura gospodăriei a pietrei din altă lume…surprins și parcă trezit la realitate s-a uitat cu ochii mari la noi, a banguit ceva vreo 2 minute, ceva neinteligibil apoi a lăsat capul în jos și a zis NU! Atitudinea lui ne-a făcut și mai curioși și am întrebat direct dacă nu a văzut înainte cu puțin de eveniment ceva curios pe cerul Pleșcoiului, niște luminițe, ceva…iarasi nea Mihai a ocolit rapsunsul bâlbâindu-se ca niciodată și dându-se câțiva pași înapoi. Am înțeles din modul cum se exprimă și din atitudine că nu vrea să vorbească despre asta și că e mai mult speriat, chiar și acum la câteva luni după eveniment. Ce știm cu siguranță este faptul că OZN-ul nostru a fost observat încă de 6 persoane, 2 din Pleșcoi și restul din alte localități și asta ne-a întărit ideea că înainte de căderea meteoritului, zona a fost survolată de un OZN. Colegul cu care eram “în cercetare” mi-a sugerat ideea că de fapt bucata de meteor era o bucată din acel OZN căzută la Pleșcoi.
Analizele făcute de oamenii de știință – atât cât s-a putut și cât s-a comunicat publicului larg infirmă această ipoteză, deoarece s-a constat că acea bucată de piatră venită de sus, ce avea 6,913 kg (20 × 19 × 11 cm) și era de formă conică, era un meteorit din clasa L5/6 (Low fier), pe bază de Chondrit care a fost metamorfozat în olivina și piroxeni – Olivine (Fa25.5 ± 0,3, n = 56), low-Ca piroxen (Fs21.4 ± 0,1; Wo1.3 ± 0,2, n = 34). Crom (Cr / Cr + Al = 0,85; Fe / Fe + Mg = 0,86) – conform Department of Mineralogy, The Natural History Museum, Cromwell Road, London SW7 5BD, United Kingdom.
[…]
Fragment extras din articolul online “MISTERLE BUZĂULUI – Episodul al II-lea. OZN, METEORIT SAU ILUZII”
Locuri de impact:
Mociu, mai 2018
Nume: Mocs
Cădere observată
Anul: 1882
Sat Mociu, județul Cluj
Masa: 300 kg
Clasificare: L5-6 (Un chondrit obișnuit din grupa L – o brecie de componente de tip 5 și de tip 6.)
Șopot, iunie 2018
Nume: Șopot
Cădere observată
Anul: 1927
Sat Șopot, județul Dolj
Masa: 958 g
Clasificare: OC (Un chondrit obișnuit care nu a fost clasificat complet.)
Gresia, martie 2018
Nume: Gresia
Cădere neobservată
Anul: 1990
Sat Gresia, județul Teleorman
Masa: 26.9 kg
Clasificare: Chondrit (H4)
Pleșcoi, august 2017
Nume: Pleşcoi
Cădere observată
Anul: 2008
Sat Pleșcoi, judetul Buzău
Masa: 6.91 kg
Clasificare: L5-6 (Un chondrit obișnuit din grupa L – o brecie de componente de tip 5 și de tip 6.)