Microuniversuri | Fotografi în carantină

Proiect de grup

Ramin Mazur, Chișinău

Cred că nu sunt singurul care a crezut într-un 2020 plin de surprize și de bunătăți. Duhul e viclean și trebuie să avem grijă ce ne dorim. Fără îndoială, a devenit un an special.

Au trecut 30 de zile de când sunt acasă, îmbrățișând izolarea. Aceeași persoană lângă mine, aceleași obiecte în jurul meu, aceeași priveliște pe fereastră, și multe noi perspective. Nu ai cum să te deconectezi de timp acum. Nopțile sunt mai scurte și zilele sunt fără scop, iar primăvara a venit, neobservată. Vreau sa mut obiectele din jurul nostru, am dus canapeaua pe balcon. Cărțile încă așteaptă pe raft. Foamea e diferită acum, îmi gâdilă intestinele, îmi dă sentimentul unei prezențe. În fiecare zi încerc să o prelungesc până la 2. Ar putea fumul de țigară, tras între guri de cafea la prânz, pe stomacul gol, să fie mai puțin gustos? Nu o să te uit 2020, ești cu adevărat Specialul.

 

 

 

 

 

Dragoș Lumpan, București

Seria ‘Baloane de săpun‘ este făcută de la balconul blocului în care stau de 7 ani.
Înainte am stat pe lângă parcul Cișmigiu; acolo am făcut multe fotografii de la geam. Dar, când m-am mutat aici, lângă parcul IOR, am hotărât să nu mai fac fotografii de la balcon. Și am reușit să mă abțin 7 ani. Dar, ‘starea’ în casă și invitația lui Petruț Călinescu m-au ‘obligat’ să fac din nou. M-am gândit să încerc un alt tip de fotografii: să folosesc un aparat foarte sensibil la lumină puțină și un obiectiv foarte-foarte lung. Cum nu aveam așa ceva, am vorbit cu F64; care m-au susținut în această serie cu un aparat Sony α 7S II  , un obiectiv Sigma 150-600mm și dublor de focală: le mulțumesc!

Dacă aveți timp și dispoziție vă recomand această serie cu muzică:
În Titan’ din ‘Suita Titan’ a lui Mihai Iordache,
sau / și ‘IOR’ de pe albumul ‘București’ a lui Partizan.

Bonus:
Android Leontin’ a lui Partizan
și toată ‘Suita Titan’ a lui Mihai Iordache.

 

 

 

 

Bogdan Tutuneanu, București

Izolarea mi-a dat timp să continui cercetarea pentru proiectele la care lucrez și să editez  jurnalul vizual pe care am început să îl țin din 2014.

 

 

 

 

 

Andrei Becheru, București

Odată cu carantina, împreună cu partenera mea Laura, am început să ţinem un jurnal din text şi imagini, din nevoia de a avea un oarecare echilibru în perioada asta. Eu am început pe 21 şi ea pe 22 martie să notăm în același caiet. Voiam să scap cumva de filmul întunecat în care intrasem, cu incertitudini, cu temeri şi cu citit continuu doar ştiri dintr-un şir interminabil de taburi deschise în browser. Nu era prima oară când vedeam fotografiatul ca pe o terapie. Deşi perimetrul îmi era mai mult decât familiar, am încercat să văd cu alţi ochi timpul petrecut prin apartament, grădina de lângă bloc sau plimbările scurte pe inserat prin cartier.

 

 

 

 

Ioana Cîrlig, Alba

Ca pentru toată lumea, planurile mele de documentare și călătorii s-au amânat pe nu-se-știe-când. Așa că am strâns cercul și am început să privesc cu atenție viața din jurul casei în care stau în această perioadă. Fotografiez plantele din grădină, de pe dealurile și din  pădurile de lângă casă.

 

 

 

 

Tudor Platon, București

Lupta cu îngerul

„Iacov însă a rămas singur. Atunci, un Om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. Văzând că nu-l poate birui, Omul Acesta l-a lovit la încheietura coapsei, aşa că i s-a scrântit încheietura coapsei lui Iacov, pe când se lupta cu el. Omul Acela a zis: „Lasă-mă să plec, căci
se revarsă zorile.” Dar Iacov a răspuns: „Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta.” Omul Acela i-a zis: „Cum îţi este numele?” „Iacov”, a răspuns el. Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu), căci ai
luptat cu Dumnezeu şi cu oameni şi ai fost biruitor.””

Izolat în apartament, îmi tot vine în gând pasajul ăsta din Cartea Genezei, pentru că văd cum suntem forțați să renunțăm la luptele de supraviețuire ale trupului, la fricile exterioare, și să revenim la noi înșine, la casele, la sufletele noastre – la toate cele interioare.

 

 

 

 

 

Mihai Barbu, București

Stăm în casă de pe data de 13 martie. Nu cred că avem mai multe plângeri sau disconforturi decât alte familii, vis-a-vis de izolarea asta. Suntem în regulă, încă n-am ajuns să ne luăm la bătaie. Stăm în chirie într-un apartament care în anunțul de închiriere se visa de trei camere, dar situația din teren e cam de două și puțin. Ieșim din apartamentul ăsta doar o dată la vreo 3-4 zile, după mâncare și bere. Ne împărțim timpul între teme, pisică și ecrane. Nu îndrăznesc să-mi imaginez cum ar fi fost fără oricare din astea. Mă rog, poate doar la teme există unul dintre noi care ar putea renunța foarte ușor. Suntem Mihai (40), Oana (38), Vladimir (9) și motanul Tom (5).

 

 

 

 

 

Remus Tiplea, Negrești

În Țara Oașului măsurile de distanțare socială, cu mici excepții, au fost luate foarte în serios. De la miezul zilei nu prea mai vezi picior de om în oraș, dar cei care au legal dreptul să lucreze își văd liniștiți de treburi.

 

 

 

 

 

Petruț Călinescu, București

Inițial am crezut că izolarea asta, care n-o să dureze chiar așa mult, o să fie ocazia perfectă să îmi mai termin din treburile pe care le amânam de mai multe vreme. Evident că aștia mici ai mei au construit și ei un plan paralel, de a petrecere fiecare minut cu noi, părinții. Nici lor nu le-a ieșit, nici mie. Am mutat în online, adică în apartamentul nostru: școala, ieșitul în oraș, excursiile pentru copii. Mă deconectez de la minunata lumea nouă în fiecare seară când ies la o plimbare solitară prin cartier, iar totul e suspect de liniștit, ca și cum aș fi sub apă.

 

 

 

 

 

Cosmin Bumbuț, Aldeia de Santa Margarida, Portugalia

Pandemia ne-a prins în Portugalia, în timp ce lucram la proiectul despre românii din diaspora, și, în timpul stării de urgență, ne-am adăpostit în livada cu măslini a mănăstirii românești. Mă gândesc adeseori ce noroc am că nu sunt închis într-un apartament în București și că pot fotografia oameni în vreme de izolare. Am documentat viața la mănăstire în Săptămâna Mare și am fotografiat călugării.

 

 

 

 

 

Sorin Vidis, București

În toată carantina asta eu mi-am împărțit timpul între #workfromhome din bucătarie și #bonding cu fii-mea. Am surprins-o în diverse ipostaze autentice sau am experimentat împreună diverse cadre în care am conversat cumva fotografic despre cum ne vedem reciproc. Ultima poză e facuta de Ale în încercarea de a reproduce fotografia de generic a Photoshopului. Izolarea ne aduce până la urmă mai aproape ca familie, asta dacă nu executăm derapaje necontrolate.

Editor: Petrut Calinescu/ CdFD

Mai multe povești