O țară numită Dacia
de Petruț Călinescu
Update: Cartea a sosit de la tipar și este disponibilă pentru comenzi:
150 lei + transport (20 lei RO)
mai multe informații: contact@cdfd.ro
În mașină cu Zalmoxe
De fapt, chiar cu doi Zalmoxe. În drumul meu dinspre București către un festival de reconstituire istorică, m-am oferit să duc și alți participanți, așa că sorții mi-au oferit doi preoți antici. Unul dintre ei, cel vorbăreț, a stat în față lângă mine. Mi-a povestit toată tinerețea lui, de la amintiri din comunism și din armată, la primele iubite, cu mici pauze când opream să își mai ia câte o bere rece din benzinărie. Al doilea, complet tăcut, a stat pe bancheta din spate. Avea un zâmbet permanent și o barbă ca din vata de zahăr. Nu a scos un cuvânt tot drumul, ca și cum n-ar fi fost cu noi. Doar un praf fin lăsat pe bancheta din spate, din pungile de chipsuri consumate, a făcut cumva să confirme prezența lui aievea.
În 2018, după ce am încheiat un proiect fotografic despre expansiunea haotică a Bucureștiului, am simțit nevoia să evadez din rutina zilnică a ambuteiajelor. Zgomotul, poluarea, marea de beton și câinii vagabonzi erau parte din rutina în care trăiam. Peste toate plutea furia mocnită a unui oraș aflat mereu în imposibilitatea de a-și gestiona problemele. Asta erau rutina în care trăiam și pe care o documentam. Aveam nevoie de o nouă narațiune, una care să mă ducă departe de tensiunea Capitalei, în mijlocul naturii, dar care să păstreze o latură umană a poveștii.
O idee a început să prindă contur. Îmi plutea difuz prin minte de mai multă vreme, dar nu o dezvoltasem niciodată complet. Asta până într-o vară, la Constanța, când am nimerit la un festival de reconstituire istorică. Oameni în toată firea, costumați în daci și romani, se alergau, se încleștau, se răfuiau, așa cum o făceam și noi în copilărie, ca apoi să se împace sub privirile unui public surprins și extaziat de spectacolul gratuit oferit. Am decis să explorez mitul fondator al poporului român – narațiunea națională care vorbește despre cucerirea Daciei de către romani, după un război îndelungat.
Potrivit relatărilor istorice larg acceptate, amestecul dintre coloniștii romani și triburile locale a dat naștere poporului român. Un văl de mister planează asupra istoriei și culturii dacice. În lipsa unei limbi scrise, au rămas în urmă prea puține mărturii. Cunoașterea noastră provine în principal din surse romane, în care dacii sunt descriși din perspectiva celui învins. Singurele reprezentări vizuale (statui, basoreliefuri) sunt la Roma și la Adamclisi. Armamentul, posturile de luptă, portul, tunsorile, toate sunt studiate cu minuțiozitate și, împreună cu puținele artefacte găsite, ne ajută să reconstituim vizual acea epocă. Aici intervin reenactorii – oameni pasionați care aduc istoria la viață, recreând și interpretând poveștile de altădată pentru un public modern. Acest fenomen, deși relativ obscur în România, a prins rădăcini în urmă cu mai bine de un deceniu, fiind importat din Occident, unde există cerere pentru interpreți autentici ai „barbarilor”.
Fotografia documentară a devenit pașaportul meu către această lume. Am intrat în scena reconstituirilor istorice fără prea multe cunoștințe, descoperind o comunitate în care pasiunile sunt profunde. Transformarea acestor oameni începe cu mult înaintea spectacolelor publice și continuă până când revin la viețile lor cotidiene. Pentru ei, la fel ca pentru mine, reenactmentul este o evadare – o ocazie de a schimba orașul cu un weekend în natură, de a dormi în corturi sub un cer senin și de a frige încet o bucată de carne la grătar. Nu e deloc o viață rea să fii barbar pentru câteva zile. De fapt, tabăra romană de alături privește adesea cu o urmă de invidie spre veselia de pe partea dacică.
Totuși, nu este doar distracție și voie bună. Actorii își iau rolurile foarte în serios, cu o atitudine care uneori frizează respectul sacru. Romanii, mereu disciplinați, păstrează o atitudine strictă, profesională, trebuie să rămână organizați și chiar să facă flotări, în timp ce dacii râd și desfac doze de bere, cu grijă ascunse și turnate în coarne de animal – un element nelipsit pentru aproape orice dac. Reconstituirea depășește scena bătăliei, transformându-se într-o experiență la care ia parte toată familia. Femeile și copiii își joacă rolurile, deși adesea rămân în plan secund față de bătăliile simulate ce captează atenția publicului. Pentru mulți dintre ei, reenactmentul istoric pare a fi, ca și pentru mine, un mod de a fugi pentru o vreme de orașele aglomerate și poate chiar de prezent.
Cetățile dacice și festivalurile istorice strâng un public foarte neomogen. În egală măsură, mitul dacic este reformulat și reinterpretat în cheie proprie de mistici, ezoterici, new-age-ri, yoghini, naționaliști, suveraniști, corporatiști. Nicolae Ceaușescu, liderul autoritar al României comuniste între 1965 și 1989, se vedea personal, prin lupta pe care o ducea împotriva Occidentului, ca pe un urmaș al Burebistei, despre care se zicea că nu a pierdut nicio bătălie.
Astăzi suntem din nou contemporani cu un fenomen îngrijorător: fenomenul creșterii naționalismului în întreaga Europă. În mod special, în România, mișcarea antioccidentală se legitimează prin specularea istoriei: stegarul dac a devenit un simbol antisistem. La rândul lui, capitalismul exploatează nemilos imaginea trecutului, creând și vânzând produse așa-zis dacice. Teorii ale conspirației susțin că trecutul nostru, mult mai glorios decât cel prezentat de manualele de istorie, este intenționat ascuns. Scopul ar fi să ne mențină ca popor pe o treaptă inferioară a istoriei, pentru a putea fi exploatați în continuare, iar aceste idei înfloresc pe terenul fertil al rețelelor sociale.
Am adunat în acești opt ani (2018 -2025) de muncă de teren multe dintre aceste reprezentări vizuale și reinterpretări ale mitului dacic. Mi-am propus să le pun laolaltă fără să le judec, ca într-un fel de enciclopedie a dacilor, cu poze color. Am fost martor pe parcursul acestor ani la confecționarea istoriei, văzând cum, din mers, multe obiective turistice devin profund dacice, în speranța de a atrage cât mai mulți vizitatori.
Discursurile naționaliste și ezoterice capătă uneori sprijin oficial: potrivit Manualului de Limba şi Literatura Română, clasa a IV-a, „în Munții Bucegi, în preajma stâncilor Babele și Sfinxul există o porțiune de un kilometru pătrat în care organismul nu obosește și se înviorează brusc. Este, foarte probabil, cea mai interesantă descoperire făcută vreodată în România. În credința populară românească, se spune că avem de-a face cu legendarul loc dintre cer și pământ numit Gură de Rai, un spațiu între cer și pământ cu un caracter sfânt”. Sfinxul rămâne iremediabil în memoria noastră colectivă asociat dacilor, în urma unei secvențe dintr-unul dintre cele mai vizionate filme românești: „Dacii”, de Sergiu Nicolaescu.
Dacii nu au avut scriere, iar această pagină albă a istoriei lor este umplută astăzi cu tot felul de teorii și interpretări care îmi depășesc cu mult competențele. Nu mi-am propus să disting între adevăr și ficțiune – nici n-aș fi reușit. De aceea am preferat să adun mici fragmente din texte găsite în cărți sau online și să le pun intenționat unele lângă altele. Poate că, la fel ca adevărul, istoria trăiește în fiecare prin felul în care alegem să o înțelegem.
Cartea a sosit de la tipar și este disponibilă pentru comenzi:
150 lei + transport (20 lei RO)
mai multe informații: contact@cdfd.ro
150 lei + transport (20 lei RO)
Fotografii: Petruț Călinescu, Design: Radu Manelici, Procesare imagini: Aurelian Ardeleanu
Texte: prefață Simina Bădică, curator „Presence of the Past. A European Album”, House of European History, Bruxelles + intro de Petruț Călinescu (fotograf, autor)
Limba: Ediție bilingvă RO–EN, editată de Ioana Călinescu
Format: 155 × 235 mm (portret), Nr. pagini: 208, Hârtie: Munken Lynx 130 g/mp, Legătorie: Otabind, softcover + dust jacket
Tiraj: 600 de exemplare, tipărit offset în Ungaria, Progresszív Nyomda, ISBN 978-973-0-43063-9
O bună parte din documentare a fost sprijinită prin co-finanțări (2018-2024) ale Administrație Fondului Cultural Național. De asemenea, producția cărții este sprijină parțial prin co-finanțare AFCN. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.
